Poezie

Doina oltenească 2

Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codrul verde, Să mai strâng vreo șapte cete! Primăvară, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă, Să văd iar verzind în cale, Să mă las iar în cea vale Cu-o pereche de pistoale. Frunza-n codru cât se ține Toți voinicii trăiesc bine, Iară frunza dacă-i lasă Toți voinicii merg pe-acasă Și la para focului Zac de dorul codrului! Frunză verde de susai, De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunând, Să văd norii fulgerând Ierbulița-n șesuri dând, Să mai văd focuri pe-afară, Copilași cu pielea goală, Cai în câmpuri nechezând Și voinici pe plai suind.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere