Fratele răzleț

Frunză verde pădureț, Oliolio! frate răzleț. Ce nu vii să ne mai vezi? Că de când te-ai răzlețit Pe la noi n-ai mai venit Să vezi cât ești de jelit! Cum te plânge maica ta Cum te plânge nevasta, Cum te plâng surorile De cu zori ca florile. De plâns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfârșit Fața lor s-a veștejit Ca frunza stejarului De-atinsul brumarului. — Alei! Surori ce-am avut Cât din ochi eu v-am pierdut Multe rele-am pătimit Mult amar am înghițit! Că mama când m-a făcut Atunci bine i-a părut, Iar când nașa m-a scăldat Atunci rău m-a blestemat, Că cu plânsul nu-ncetam Și din somn o deșteptam. Mama-n brațe mă lua Și la sân mă legănă, Și cu lapte m-adăpa. Dar cumplit mă blestema Să fiu în lume de chin. Să trăiesc ca un străin Și de viață să n-am parte Și de ea să fiu departe. Gândul ei s-a împlinit Și de voi m-am răzlețit Cu sufletul amărât!