Ghemiș

Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, La pământ îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga: „Măi sărace, sărăcilă, De când umbli cerând milă, Văzut-ai în calea ta Vreun cal bun ca vânăta?" „Stăi, jupâne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. Eu cunosc un bidiviu La cel pașă din Măcin Care bea rachiu și vin!"

Ghemiș iute purcedea, Luntre mică el prindea, Latul Dunării trecea, La Măcin de se ducea, Și-n cetate el intra, Iar de pitic ce era, Nime-n seamă nu-l băga, El la grajd și alerga, Grajdul Miralaiului În dosul saraiului, Și la pândă se punea, În gunoi se ascundea. Când fu despre cântători Pân-a nu răsări zori, Ghemiș iute se trezi Și-ncepea a nechezi Cum nechează iepele, Iepele sirepele. Armăsarul l-auzea, Se-ncorda și necheza, De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea, Și zburând voios venea, Iar Ghemis îl viclenea Pân' de coamă-l apuca, Apoi iute-ncăleca Și numai o fugă-i da Pân' la soră-sa Manda: „Bună ziua, surioară! De ești bună, bunișoară, Fii de inimă voioasă Și de oaspe bucuroasă." „Bun sosit, frate Ghemiș! Bine făcuși că veniși, Dar mai bine, zău, făceai Dacă-aice nu veneai. Că dușmanu-ți de cumnat Chiar pe cruce s-a jurat Să te dea la turci legat Pentru-o palmă ce mi-ai dat Când cu el m-am cununat!" „Să n-ai grijă, soro dragă, Că cu mine nu-i de șagă. De mine care se leagă, Sângele-n trup i se-ncheagă."

Iată că se-nainta Și pe prag se arăta Cel cumnat jurat, hain Ce venea de la Măcin. „Aferim, frate Ghemiș, Bine făcuși că veniși, Amândoi să veselim Ca frați buni să ne cinstim. Fa nevastă, du-te, adă Vin de cel ce fierbe-n cadă, Să ne cinstim oaspele, Să răcorim fratele." Manda vinul aducea, La băut ei se-ntrecea, Pân' ce unul se-mbăta Și-n somn greu se cufunda. Iar cumnatul cel hain, Tufecciul din Macin, Pe Ghemis îl fereca, La seleafu-i se pleca, Pistoalele-i le-apuca, De iarbă le descărca, Cu cenusă le-ncărca. Apoi iute alerga Și la turci veste le da. Turcii casa-nconjurau Și-n casă buluc intrau, Iară sora lui Ghemiș Punea salbă și beniș Și-ntre turci se arăta Și din gură cuvânta: „Turcilor, spahiilor, Nu dați vânt săbiilor Pân-a nu mă plăti eu De Ghemiș, fratele meu, Cu o palmă ce mi-a dat Când bărbatul m-a luat." Bună palmă-atunci îi da Cât Ghemiș se deștepta Și pe turci cât îi zărea În picioare drept sărea, Și pistoalele-ntindea, Dar nici unul s-aprindea! Dacă vedea și vedea, Iataganul apuca, Printre turci se arunca, Printre turci cale-și făcea Și la grajd el se ducea, Chiuind și nechezând Iataganul învârtind, Armăsaru-l auzea, Armăsarul necheza, La Ghemiș zburând venea Și-n genunchi el se punea. Ghemiș iute-ncăleca Și spre Dunăre pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pân' sosea la cela mal!