Hâtrul bătrîn

Floricică, floricea! Când eram pe vremea mea, Câte trei mândre aveam, Cu tustrele mă iubeam, Una-n deal și una-n vale, Una la mijloc de cale, Iar de când m-am bătrânit Fetele m-au părăsit, Sui în deal, cine mă cheamă? Moartea care-mi cere seamă? Dau în vale, cine-mi râde? Moartea care mă cuprinde? Pomul dacă-mbătrânește, Pune-i paie de-l pârlește. Omul dacă a-mbătrânit Fă-i sicriu de odihnit. Vai de dânsul! vai de el! Când e omul tinerel, Lesne-i vine a gândi Cât pământul c-a trăi. Ci zilele omului Sunt ca floarea câmpului: Dimineața înflorește, Peste zi se veștezește Și spre seară nu mai este!