Poezie

Hoțul și domnița

Frunză verde de alună! Trece voinicul pe lună Și codrul voios răsună.

Trece hoțul hăulind, Pe cărare coborând, Din frunziș mereu pocnind.

Măi voinice, voinicele, Ia-ți tăiușul de plăsele, Pune mâna pe oțele,

Că se primblă pe potici Trei desagi de irmilici Și de galbeni venetici,

Iar în urmă-le, călare, Vine-o mândră fată mare, Gătită pe măritare.

Ea-i mireasa unui crai Și se duce cu alai Peste munte, peste plai,

Dar copila-i amărâtă C-a să fie despărțită De Moldova mult iubită.

Și în gândurile sale Ea se roagă-amar cu jale Ca să-i iasă-un zmeu în cale...

Frunzuliță de brad mică! Iese hoțul din potică, Singur, vesel, fără frică,

Ș-apoi zice: Cale bună! Unde mergeți împreună, Dragii mei, noaptea pe lună?

Decât la curtea crăiască, Mai bine-n lunca hoțească, Lângă-o inimă frățească.

Frunză verde stejărel! Hoțul pleacă sprintenel Cu domnița lângă el.

Iarba crește-n calea lor Și domnița, scump odor, Vesel calcă pe covor.

Dealul-Doamnei