Jianul

N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, Fără plată, fără bani! Și pândește la strâmtori De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri De-i curăță de averi! Toți de dânsul că fugeau, Toți de el se jeluiau La domnul, la Caragea. Domnul potiră-aduna, După hoț el o mâna.

Iar Jianu-nțelegând Cele ce-i treceau prin gând Se-ndruma spre Olt fugând. Când la Olt, Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat: „Măi române, măi podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El se aruncă înot Cu suflet, cu cal, cu tot. Calu-n apă se lupta, Iar Jianul cuvânta: „Decât să mă rog de prost Ca să deie podu-n rost, Mai bine cu murgu-not Că și el e pui de Olt. Decât să mă căciulesc, Mai bine să haiducesc! Hai, voinice murguleț, Nu mai face părul creț, Hai la Slatina-n județ, Unde gazda ne-om afla Ș-amândoi ne-om răsufla!" Când la gazdă el sosea, Ce vedea și ce-auzea? Potira gazda lega, De Jian o întreba. „Haide iar, murgule, hai, Hai la munte sus, pe plai, Să scăpăm de chiu, de vai!" Fugea murgul cât fugea, Dar potira-l ajungea, Pe Jianu mi-l prindea Și-l ducea la Caragea. Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar de el! Căci pe loc mi-l judecară, Cu lanțuri mi-l încărcară Și-n ocnă mi-l aruncară.