Poezie

Păscarul Bosforului

De-ar vrea înaltul prooroc, Mohamed strălucit, Să-mi fie ziua cu noroc Și dorul împlinit! De-aș prinde-acum în mreja mea Pe-a mărei împărat, Ce poartă-n frunte-o mare stea, Un talisman bogat.

Eu care sînt un biet păscar Purtat din val în val, Eu care dorm la Iuschiudar, În iarba de pe mal, Eu, Abdulah, cel mai voinic Vâslaș de pe Bosfor, Ce n-am decât un biet caic Ș-un suflet plin de dor!

Allah! atunci orice-am dorit, Allah! orice-aș vrea eu, De la apus la resărit Ar fi îndat-al meu: Caftane, șaluri de Cașmir Cu late, scumpe flori, Iuți armăsari de la Misir Ca vîntul de ușori.

Ș-un lung caic de abanos În aur prelucrat, Cu imnuri din Coran frumos Pe margine săpat, Și treizeci de vâslași osmani Ce vesel ar zbura Mai răpizi decât elcovani Pe-ntinsa Marmara.

Dar n-aș vrea nici stofe cu fir Și cu mărgăritar, Nici largi caftane de Vizir, Nici falnic armăsar. N-aș vrea nici săbii de Taban Deprinse la omor, Nici lung covor de Ispahan Ce saltă sub picior.

Allah! me jur că de-aș avea A mărei talisman, N-aș vrea să fiu vizir, n-aș vrea Nici padișah-sultan. N-aș vrea comori, n-aș vrea să am Nici chioșcuri, nici sarai, Nici să desmierd în Bairam Huriile din rai.

Ci-n mrejă dulce prefăcând Duioasă-inima mea, M-aș duce-ncet și tremurând Să prind norocu-n ea, Să prind copila lui Topal, Frumoasa Biulbiuli Ce cântă noaptea lin pe mal, Pe mal la Kandili!

Constantinopoli. — Iunie 1845.