Poezie

Portret dedicat princesei Natalia Ghica

Plăcută, simțitoare, în toate grațioasă, Ești dulce ca seninul de zi primăvăroasă, Și ochiul ce oglindă cu drag ființa ta Nimic în astă lume nu-l poate întrista.
Tot sufletul ferice s-apropie de tine, Ca de-o sperare vie, ca de un ceresc bine Și nu mai vrea să zboare simțind că a găsit În sufletul tău gingaș un frățior iubit.
Ai farmecul puternic ce-aprince-n omenire Avântul de mari fapte, dorinți de nemurire. Tu poți să dai c-un zâmbet, cu-n singur sărutat, O patrie iubită la tristul exilat.
Oricine te zărește e mulțumit de viață Că-ți răde veselia ș-amorul dulce-n față. Ești cea mai drăgălașă minune cu-ochii vii. Esti cea mai adorată... și numai tu n-o știi!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere