Poezie

Românii de pe malurile Dunării

„Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele".

„Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că-i copilă. Să o lase-i vine dor, C-are fața de bujor. „Scoală, puică, să mă vezi, Să mă vezi și să nu crezi." „Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță,

Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei."

Vezi în „România literară" publicată în Iași în anul 1855 statistica poporimii române din Turcia Europei.