Poezie

Secerișul

Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare, Pe o scară de lumină se coboară de sub soare. Aerul e-n neclintire, el devine arzător; Prepelița cântă-n grâie, grierul cântă-n mohor.

În cel lan cu spicuri nalte au intrat secerătorii, Pe când era încă umed de răsuflul aurorii. Toți, privindu-i de departe, par că-noată-n galbin râu, Fetele fără ștergare și flăcăii fără brâu.

Secerea, crai-nou de moarte, mereu taie, spicul cade. Prepelița își ia puii și se duce; lanul scade, Iar în urmă, holda mândră, răsturnată prin bucăți, Se ridică-n snopi de aur, se clădește-n jumătăți.

Mai departe, lucind iute, un flăcău ș-o fată mare De tot snopul își dau gingaș o furișă sărutare, Când o pasăre măiastră, peste lan trecând ușor, Zice: „Dulce-a mai fi pânea de la snopurile lor!”