Serb-sărac

Pe-n mijloc de Țarigrad, La cișmeaua lui Murad Primblă-mi-se Serb-Sărac Pe-un cal negru din Bugeac, Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el! Cu saia îmbăirată Și șalvari de ciorcă lată, Cotul cinci galbeni luată, Cu cămașa de mătase, Vițele-mpletite-n șase. Cu picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: „Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc! Cu aur să-l cumpănesc." „Nu mi-e negrul de vânzare, Nici mi-e negrul de schimbare, Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată că-l zărea,

Și din gură-așa grăia: „Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea, lângă zăbrea, Să-ti dau iuzluci cât îi vrea, Negrul tău să-l primenești Și pe mâini să-l potcovești Cu potcoave de argint Ce sunt spornici la fugit. Că știi, frate, pe la noi Azi e miercuri, mâini e joi, Mâini ies turcii la halca Sus, în Haidar-pașa, Și oricine-a câștiga Roabă lui hanul m-a da!" „Floricică din zăbrea Răsărită în calea mea! De-ți sunt drag, de-ți sunt pe plac, Mâini vârtej am să mă fac Să vin turcilor de hac!" „Copilaș de Serb-Sărac, Mult mi-ești drag și-mi ești pe plac, Dar eu, frate, mult mă tem De căzlarul din harem Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. El că-și are-un bidiviu Cu sânge de argint viu, Un fugar neîntrecut Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut". „De ținut unde și-l ține?" „De trei ani e ținut bine Într-o boltă-ntunecată Sub pământ, în grajd de piatră." „De hrănit cu ce-l hrănește?" „De doi ani îl întărește Cu floarea trifoiului, Hrana dulce-a roiului." „De-adăpat cu ce-l adapă?" „Tot cu lăptișor de iapă, De și-l face lat pe sapă. Ș-așa, frate, mult mă tem De căzlarul din harem Și de mândru-i bidiviu Cu sânge de argint viu; Că pe el de-a-ncăleca Mâini la jocul de halca, Roabă lui Hanul m-a da!" „Floricică din zăbrea Răsărită-n calea mea! Să n-ai frică De nimică, Că nu-i cal împărătesc Ca negrul ist voinicesc! Orice-alung Cu el ajung, Oricând plec Păsări întrec!"

Trecea miercuri, venea joi, Turcii mergeau câte doi Ca să joace la halca Sus, în Haidar-Pașa, Și deodată toți plecau, La fugă se aruncau, Pe câmp luciu se-nșirau. Iar sultanul, stând pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea Și cu ochii urmărea. Alalah! cai arăpești, Alalah! cai tătărești! Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele! Dar căzlarul se-ncrunta, Bidiviu-și întărta, Pe toți turcii-i întrecea Și-nainte se ducea. Vai! de fata hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului! lată, iată Serb-Sărac Pe-un șoimuț de la Bugeac Că venea, mări, venea Cuvântul de-și împlinea. Pe căzlaru-l ajungea, Ajungea și întrecea! Iar căzlaru-l viclenea Și din urmă-i tot răcnea: „Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele." Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta... Nici un cui nu le cădea! Dacă vedea și vedea, Bici de sârmă el scotea Și pe negrul opintea, Șapte stânjeni că sărea, Pe arapu-l urmărea. Punea scară Lângă scară Și oblânc Lângă oblânc Și dârlog Lângă dârlog, Și din fugă cum venea El în scări se-nțepenea, De căzlari s-apropia Două palme-n ceafă-i da, De pe cal îl ridica Și pe câmp îl arunca! Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe câmp se răstignea Și în urmă rămânea Buzat, negru, părăsit Tocmai ca un ciung pârlit! Iar Serbul se tot ducea, De halca s-apropia Și din fugă azvârlea Djeridul său chiar prin ea. Apoi vesel se-nturna, Cu adâncă temenea. Iar copila hanului, Hanului tătarului, Nepoata sultanului, Cu ocheana prin zăbrea Pe voinicu-l urmărea Și când Serbul se-ntorcea, Ea-nainte-i se ducea, Cu năstrapa mi-l stropea, Cu năframa-l răcorea. Apoi nunta se făcea, Și la nuntă petrecea În cântări și veselie Cum e rândul la domnie... Faceți-mi parte și mie!