Teatru

Șoldan Viteazul

Vasile Alecsandri · 3 min

(Teatrul represintă o piață).

ȘOLDAN, e de gardă lîngă o gheretă. El cată-nprejur, lasă pușca și vine în fața publicului de cîntă):

Eu sînt Șoldan Viteazul

Din-colo, de la Breazul,

Soldat de oaste nouă

Voinic însă cît nouă.

Într-o zi, din pacate

Mi-au pus un sac pe spate

Și coiful ist' pe cap

În care nici nu-ncap;

Și m-au trîntit la număr

C'o pușcă grea pe umăr

Cu trupul în mindir,

Cu cîlți ici la chimir;

Ș-apoi mi-au zis: Șoldane!

Stăi smirna țopîrlane,

Că de-acum ești soldat...

Soldat!... văzuși păcat?

Of! Doamne! boeri d-voastră... să nu vă fie vorba cu suparare... adică dă!.. de unde eram om de omenie ca toți pămîntenii... cu sucman, cu opinci, cu ițari, cu pene de păun la pălărie, m-o luat bun-teafăr din sat și m-o sucit și m-o schimosit și m-o tuns chilug, de-ar rîde chiar babele acum de mine. (Arătându-și capul tuns). Dă! poftiți de videți... cap de român-i aista?... par-că m-o smuls Rusaliile și m-o păscut bobocii!.. (oftînd) Ba nu, zău... adică cum s-ar prinde, șaga de-o parte... drept să vă spun...

Frunză verde, verde, verde, De m-ați crede, crede, crede, Mi-i destul Zau, destul, Și-s sătul Prea sătul De casarmă ca de-o cușcă, Și de muștru și de pușcă. Căci mi-i dor de plugărie Și de earba din cîmpie! Valeu! valeu! inimioară, Ca murguța sbeară, sbeară!

Așa zău!.. după ce m-o strins vîrtos în chingi și m-o îngustat de-un palmac... apoi m-o scos la muștru... și cît ți-i ziulica Domnului de mare, mă țin la soare, ca pe un cocostîrc... ian așa!., numai într-un picior... (se pune într-un picior) ci că să mă învețe a face marș... una... a... două... și-i dă... și-i dă cît îi ie glasul... o ține una și bună, chiar ca un palamar cu isonu la biserică... una... a... a... doua (schimbă piciorul). Ș-apoi ian să mi te-mpingă păcatul să te clatini... valeu, mamulica mea! îți toarnă niște propele la falci de-ți strămută căpriorii... Ba nu, zău, adica cum s-ar prinde... șaga de-o parte... nu-mi era mai bine mie la țară? la locușoru meu, unde traiam în ticnă de azi pînă mîne și mă drăgosteam cu Mariuca... Nu cunoașteți pe Mariuca? fata lui moș Trochin Țară-Lunga?.. Măriuca cea cu ochii ceacîri?... (rușinîndu-se) Mi-i ibovnică mie!.. Ce puiu de fată! S-o sorbi cu lingura.

Cînd la boeresc eu, vara,

Mă munciam mereu,

Și veniam ostenit seara

La bordeiul meu,

Mariuca cea cu minte,

Ibovnica mea, îmi săria țop înainte

Ca o turturea.

Hopa, țupa, țupa, lupa

Amîndoi cîntam

Hopa țupa, țupa, lupa

Rîdeam și giucam.

D-apoi iar la sărbătoare,

La Paști, la Florii,

La clacă, la șăzâtoare,

La cules de vii,

Cînd de-odată 'ncepea hora,

Să ne fi văzut

Cum săriam de-odată fora

Chiar de la-nceput.

Hopa, țupa, țupa, ș. c. l.

Dar apoi vorba ceea: ci că nu-i în toate zilele Paștele!.. Într-o zi, chiar din mijlocul horei, m-o umflat pe sus, ca să mă dea la miliție... ci că să mă facă viteaz ca Ștefan Vodă... bietu Ștefan Vodă!.. unde-i să mă vadă facînd muștru și să se bucure!.. Pușca la u... măr!.. (ie pușca și face exercițiu) pușca la stra...jă!.. la pi...cior!.. pușca la u...măr!.. marș... rantaplan, plan, plan... (Face marș). Atîta-mi place și mie... darabana!.. Cînd începe a bate și cînd începe mujica a cînta!.. știi?.. mă furnică pin inimă, mi s-aprind ochii ca doi jăratici, și-mi trece de dor de-a casă... atunci, zău, că m-aș bate, dar, m-aș bate păn-la moarte, pentru ca să apăr țara asta bună, care mă hrănește... atunci, zău... cum s-ar prinde... șaga de-o parte... uit și pe Mariuca și mă simt cu adevărat...

Că sînt Șoldan Viteazul Din-colo, de la Breazul, De și de oaste nouă Voinic însă cât nouă Atunce cu mândrie Mă văd la soldație Cu coiful ista-n cap. De și nu-l pre încap. Voios mă pun la număr Cu pușca mea pe umăr, Și-mi place ist mindir Și plumbii din chimir! Atunci, român cu fală, Aș da în foc năvală, Să apăr țara mea De-ori ce nevoie grea!

(Se închină la public ostășește)

(Cortina cade)