Poezie

Sora contrabandierului

Frunză verde de granate, Am avut un Toader frate Ș-a trecut în ceea parte Cu trei tencurele-n spate. Iar cazacii l-au zărit, L-au zărit, l-au urmărit, Și l-au prins și l-au legat, Și-n carantină l-au dat De mi-l țin jos răsturnat, Nebăut și nemâncat! Legături i-au pus de in Ca să-l ducă la Hotin, Și să-l judece rusește Și să-l bată căzăcește! Bate vântul de la Prut, Inimioara mi s-a rupt. Bate vântul despre zori Și mă umple de fiori. Bate vântu-n miez de noapte Și-mi tot pare c-aud șoapte; „Decât m-ar băga la oaste, Mai bine-aș zace pe coaste, Decât în oastea rusească, Mai bine-n cea românească. Domnică, drăguța mea, Mult bine mi-era la ea, Că-mi așternea la răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. Vai! român, de capul tău Cum te-ajunse ceasul rău Și n-avuși măcar un frate Ca să-ți cate de dreptate, Să umble cu cărțile Să-ți scoată dreptățile. Dă, Domnico, pe murgul De-mi deschide butucul.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere