Poezie

Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină! În veci printre steluțe te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Și multă fericire ai revărsat în mine Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit, Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări, De zile luminoase și îndumnezeite, De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele, Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea, Și care se unește cu harpele din stele Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare, Ai deșteptat în mine poetice simțiri, Primește-n altă lume aceste lăcrimioare Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!