Poezie

Și pulbere, țărână...

Și pulbere, țărână de tine s-a alege, Căci asta e a lumii nestrămutată lege, Nimicul te aduce, nimicul te reia, Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.

Ce stai pierdut pe gânduri, tu, om cu minte mare Și de un ceas mai bine moi pana-n calamare, Sub fruntea încrețită și ochi cugetător Cu ce-ți munceșți tu creerii, sărmane muritor?

Alcătuirea vieții, a sufletului fire, Patetic preocupă măreață ta gândire, Dar numai s-afli calea acestor cercetări Îți trebuiesc răspunsuri la sute de-ntrebari.

Pe masa ta nainte-ți stau pagine întinse Ce fiecare-anume de mâna ta fu scrise, Idei fără de număr ce-n minte le-i cernut Și care pe hârtie apoi le-i așternut.

Ți-ai petrecut viața în muncă nesfârșită Și-a ta speranță zilnic în suflet fu hrănită Ca ascuțindu-ți mintea în veciniul mister Ea va pătrunde-odată, ea va pătrunde-n cer.

Ce-i tresărit? misterul aflatu-l-ai tu oare? -Ba s-a vărsat cerneala cuprinsă-n calamare Și pe-ale tale pagini o noapte s-a întins, Nimic nu-ți mai rămâne din câte-i fost tu scris.

Căci pulbere, țărână de tine s-a alege, Aceasta e a lumii nestrămutată lege, Nimicu-n ea te duce, nimicul te reia Din vecinica ei taină nimic nu vei afla.