Poezie

Adevărul sau cucoșul de la moară

Alecu Donici · 1 min
Cucoșul, știți prea bine, că are însușire De a ne da de știre Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări. El, făr-a se supune La reguli și cercări, Când adevărul spune, E ca un fabulist;
Iar când arată timpul e cam naturalist. Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare Morarului da veste la vreme de mâncare. Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind, Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime
Izbea din înălțime În aer spumegând,

Morarul simțea foame. Deci iese el din moară Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară,

În pene se umfla, Din gât se încorda,
Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta. Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,
Era neauzită. Morarul trist se duse în moară, așteptând S-audă mai degrabă cucoșul său cântând.
Așteaptă, măi morare, C-așa-i și-n lumea mare:
Când relele năravuri vuiesc neîncetat, Atuncea adevărul nu este ascultat.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere