Poezie

Împărțeala

Având tovărășie La o negustorie, Câțiva prieteni pe viață

Au câștigat mulțime de bani gheață. Și adunându-se la casa lor obștească S-au apucat folosul să-mpărțească.

(Dar sunt cam rare împărțele Fără gâlceve sau smintele.)

Și-ai mei prieteni buni, câștigul împărțind, S-au întărtat la sfadă. Când, iată! deodată,

Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade

Din cea de față sumă O mie încă și mai bine,

Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine,

Le zise lor un alt. — Aidem însă! — Ba stați, Și dreaptă partea mea îmi dați,

Strigară celalalt. — Da pentru ce? Și cum?..

Sfădindu-se așa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot.

Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința;

Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare,

La interesul său în parte ațintește.