Poezie

Lupul bătrân

Alecu Donici · 1 min
Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi.
Așadar cercetarăm Și ne încredințarăm
Că turma-ncredințată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită,
Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioștite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine,
Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârnește, Că după atâta vreme bătrânul lup dorește Să vie iar în țară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat
Acum sunt dulăi Și nu i-ar ședea bine
La bătrânețe tocmai, să pață vro rușine!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere