Momița și oglinda

În oglindă o momiță Chipul își văzu odată. La a sa tovărășiță Face semne și-i arată, Zicând: "Uită-te, privește La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluțește, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ce întoarce... Eu să fiu așa de slută, Samă singură mi-aș face Și m-aș spânzura de ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința — I-au răspuns tovărășița — Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea!

Se găsiră o momiță Cu de sine cunoștință; Iară omul niciodată, Precum am văzut în faptă Pe un jacaș domnișor, Căruia i se citea Fabula de pufușor, Iar el prea nurliu râdea, Făcând semne la un alt Judecător necurat.