Poezie

Teiul și stejarii

Alecu Donici · 1 min
Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare,
Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat.
Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari!
Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie,
Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari
Și tari, Dar pică la pământ De vânt.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere