Poezie

Teiul și stejarii

Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare,

Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat.

Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari!

Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie,

Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari

Și tari, Dar pică la pământ De vânt.