Poezie
În flacăra care mă arz
Alecu Văcărescu · 1 min
În flacăra care mă arz
În loc de chinuri și necaz
Găsesc tot mîngîiere,
Dulceață și plăcere.
Ca pervaneoasa am ajuns
Nu e vrun lucru de ascuns,
Singur alerg de voie,
În foc fără nevoie !
Cînd nu te văz, îngheț de frig.
Voi să te văz și să mă frig !
A ochilor tăi rază
Îmi place să mă arză !
În focu-ți cînd mă prigoresc,
Atunci îmi pare că trăiesc !
Atunci mă știu cu viață,
Aminteri sînt de gheață.
Această parte mi-am ales
Din flacără-ți să nu mai ies !
Nu voi să am scăpare
D-un foc ce rai îmi pare !
Să arz trăind, să mor arzînd !
Și-al tău obraz numai văzînd,
Să-mi pară focul viață,
Și moartea o dulceață !
Așa m-am hotărît să fiu
Cît voi trăi, cît voi fi viu,
În piept purtîndu-ți focul,
Să-mi fericesc norocul !
Iar cînd pă urmă voi muri,
Nici între morți nu voi feri
D-a spune la oricine
C-așa ți se cuvine.