Poezie
Al. Depărățeanu: Vara la țară...
Locuința mea de veră
E la țeră...
Acolo era să mor
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.
Nu există berărie,
Nici regie...
Doar un hoț de cârciumar
Care are marfă proastă
Și-o nevastă
Ce se ține c-un jandar.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, mișcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.
Și te poartă sub escortă
O cohortă
De țânțari subțiri în glas,
Înzestrați la cap c-o sculă
Minusculă
Cu pretenție de nas...
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Și-l întreabă fără noimă:
— Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?...
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am văzut aci-ntr-o noapte
Niște fapte
Care m-au scandalizat!)
Lângă foc, o babă surdă
Și absurdă
Spune, ca și alte dăți,
Tot povestea cu Ileana
Cosânzeana,
Plină de banalități.
Doarme-apoi adânc comuna...
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare și rurală,
La iveală,
Dintr-o margine de lan.
Când și când un câine urlă
Ca din surlă...
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit...
Dar în zori încep cocoșii,
Păcătoșii,
Ca să facă iar scandal, —
Să te saturi de viață
Și dulceața
Traiului patriarhal!
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie-altă cură
În natură,
Să mă duceți cu alai!
Meargă pictorii la țară
Ca să piară
De căldură și de praf!
Mie dați-mi străzi pavate,
Măturate, —
Dați-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce să mor așa?
Nu mai vreau țărănci naive,
Primitive...
Mie dați-mi altceva!
Dați-mi, dați-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viața mai din plin
Cu trăsuri, femei cochete
Și cu fete
Încălțate cel puțin!