Bastonul

Sărman baston, odată-ai fost O ramură stufoasă Și dai și umbră ș-adăpost În valea răcoroasă: Sub tine, turmele de miei Veneau să pască-n tihnă Și tu priveai cu drag la ei Și-n pace și-n odihnă; Iar uneori, un vânt ușor Îți dă însuflețire Făcând cu șoapta din izvor O blândă lănțuire. Dar când Dumineca sosea, Sub dulcea ta răcoare O horă mândră se-ntindea Ca-n zi de sărbătoare. Vedeai atuncea, alergând Din munți și văi râpoase Voinici la pieptul lor strângând Fecioare drăgăstoase. Apoi, când seara cobora, Vedeai câte-o pereche Pe sub un cer ce se-nora Șoptindu-și la ureche. Dar soarta mult nu te păzi Și mult nu ți dete pace Că te tăiară într-o zi Baston spre a te face. Te-am cumpărat pe câți- va lei, Ieșit din mâini istețe Și te-am purtat printre mișei O-ntreagă tinerețe. Gemând mereu, sperând mereu, Tu m-ai văzut cu-ncetul Pierzând credința-n Dumnezeu, Speranța și regretul. Acuma, iată-te prin glod, Ajuns ca vai de tine Se numeri pietrele pe pod C-un biet poet ca mine.