Poezie · 1895

Cântec

D-lui Gr. G. Tocilescu
Aș vrea să plec la drum mai mare, Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată... Hi - Hi! Hi - Hai! într-un noroc!
Cu surugi pe deșelate Ce trec vârtej prin șapte sate, Hăind, mânând, gonind cu foc, Și se m-opresc la han de vale Ca să pândesc o fată-n cale ... Hi - Hai! Hai- Hi! într-un noroc!
De surugiu dau o sfănțuică Și beau ciocanul cel de țuică Cu cât m-o duce mai cu foc; Dar pentru fata cea subțire Păstrez colea un pumn de lire... Hai - Hi! Hi-Hai! într-un noroc!
Curând, curând la drumul mare Să-mi uit de-a vieții întristare Că m-a topit sub al ei foc... Curând la hanul cel din vale, Curând la fata cea din cale... Hi - Hi ! Hi - Hai! E la noroc!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere