Poezie · 1895

Contesa palatină

După Henric Heine

Contesa Jutta, Palatină, Cu o bătrână-nsoțitoare Străbate-a Rhinului vâltoare L-a lunei galbenă lumină. Contesa zice: « Vezi tu sorți «Cum mă urmează lumea toată?... «Sunt șapte morți ce-n noapte-noată... «Ce trist înoată-n noapte morți.

«Ei au fost șapte-odinioară, «Înalți, frumoși și tineri îngeri «Purtau în ochi câte-o comoară «Din cerul plin de vii răsfrângeri. «A mă iubi mi-au dat cuvântul Și pentru a-și ține jurământul «I-am înecat în floarea forții... Ce trist înoată-n noapte morți.

Dar luntrea fuge peste valuri... Un râs s-aude pân la maluri... Contesa râde... Râs de jale... Cadavrele se duc la vale Și ochi lor sticloși, - la lună Clipesc grozav, - pe când răsună, De la castel, din pragul porții: «Ce trist înoată-n noapte morți.»