Poezie

Lui Cetalo Pol

Străvezie palpitare de noblețe sufletească, Scump copil furat de moarte printr-un gest fermecător, Barca soartei, când te duse peste granița lumească, A schimbat pe-nvinsul jalnic în măreț învingător.

Liliac cu flori anemici, veștejit în primăvară, Chipul tău îmi rezâmbește ș-ale vieții tale zori, De cum Mai reînviază cu blândețea lui solară În potirele timide ale fragedelor flori.

Ți-a fost crudă întruparea, și ai plâns cât nu se poate, — N-ai știut nici chiar simțirea ce în mine-ai deșteptat, — Însă cel puțin mormântul te-a scăpat acum de toate, Și-a lui pace te păstrează liniștit și mângâiat.