Poezie

Noaptea neagră

Cu norii ce afar' s-adună Acoperind și cer și lună, De la fereastra mea, sub coaste, Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iasme Ce sunt a iadurilor oaste.

Hop! Hop! Se duc mereu la vale, Și parcă m-ar privi cu jale, Și parc-ar râde câteodată... Căci spăimântoasele lor rânduri Sunt ghiana ce o port în gânduri, Sunt mintea mea întunecată.

Cocoșul ce-nspre ziuă cântă Cu glasul lui nu le spăimântă... Hip! Hip! — curg iezmele întruna, Și dacă las perdeaua iute, Atunci, odaia, pe-ntrecute, Mi-o umplu, una câte una.

Ha! Ha! — Și grabnic mă-nconjoară Râzând de-un râs ce mă doboară, Iar în mijlocul lor, îndată, Pe când mai mare e vârtejul, Uscându-mi gura și gâtlejul, Mă pun, și trag o horă lată.