Poezie · 1895
O voce
Alexandru Macedonski · 1 min
Popor Român hai și te ridică
Inima domnească-ți este inamică!
Popor Român tu ești lănțuit,
Drepturile-ți toate, vai! Ți s-a răpit!
Nimeni nu cutează nici să-ți mai vorbească,
Tremurăm de frică-n țara Românească!
Bucureștiul nostru, vechia capitală,
Vai! Se stăpânește c-o forță brutală,
Căci Românul nostru este obosit
Și în lanțuri grele șade lănțuit!
O Române unde-i vitejia ta,
Când Românul singur, zece învingea!
Popor Român, nu cumva vei plânge?
Asta mai lipsește, când lanțul ne strânge.
Să vedem Românul plângând ca femei
În loc c-a lui spadă să scoată scântei,
Să înoate-n sânge omorând pe hoți
Să gonim din țară pe tiranii toți!
Omul ce cutează ca să vă vorbească
E inimă verde căci e Românească!
Este un braț forte căci e Românesc,
Și Românul are sânge vitejesc!
El nu dă preț vieții, căci este Român
Și nu recunoaște p'un infam stăpân!
Oh! Ne jefuiră și ne prăpădiră,
Și răbdară toți, nimeni nu săriră
Pân’la tiranie ca să-și facă loc,
Când ne-a luat cenușa și de lângă foc!
Însă acuma timpul iată c-a sosit!
V-a răbda Românul diar vi s-a-mplinit!
1866, ianuarie.