Poezie

Pe sânurile

Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci... Era-n odaia unui palid student abia pe pragul vieții, Dar pestetot, răscolitoare, plutea mireasma tinereții, Și ai venit a te supune la zdrobitoare și dulci munci... Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci.

Și ai sunat, de bunăvoie, la poarta mea întunecoasă... Nici te-așteptam, nici te chemasem, dar gândul meu te aducea, Și te-ai predat hipnotizării ce fără voie poruncea, Și ți-am răpit, de bunăvoie, o pubertate îndoioasă, De bunăvoia ta sunaseși la poarta mea întunecoasă.

Și sânurile tale macre cu al meu piept le-am frământat... Din creștet până la picoare te-am sărutat, frumoasă floare, Ș-ai plâns cu lacrimi sângeroase ce-au curs mai jos de cingătoare... Dar Eros, meșter vecinic dulce, sub spasmul lui te-a leșinat, Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat.

Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre... Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura; Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura, Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre, Dar m-ai răbdat, frumos și tânăr, pe sănurile tale macre.