Poezie · 1895

Putrezirea

După Maurice Rollinat

În fundul gropii nădușite De care toți, degeaba fug, Când șase luni sunt împlinite Ce se petrece în coșciug?

Rămas-a oare din dantele, Din ochiul plin de-un ce fatal, Sau cărnurile au pe ele Al morții cancer colosal?

E oare pulpa înmuiată În verde și liliachiu, Vopseli ce moartea pune-ndată Pe cine nu mai este viu?

Pe când un crac se descompune Se uscă oare celă-l-alt? Sau preschimbarea ce-i supune Le dă același fel de-asalt?

Coșciugul care mucezește În alba-i stofă de satin Conține oare, când pleznește Otrăvurile-i pe deplin?

Printre coptură ș-umezeală Hidoși viermi, ce sunt destui, În a lor groaznică-nbulzeală Flămânzi sunt încă sau sătui?

Din noi, ce face-n veci pământul, Stomac în veci mistuitor? - Așa tot întrebam mormântul Ce-nchide-o moartă din amor.

Și groapa cu răcniri sălbatică Ce-nghite orice soartă-n ea, Îmi spuse vorbele dramatică Ce vor trăi în mintea mea:

«Rotunzi sâni de altă dată, «Întrebătorule ocult, Și buzele de albă fată «Ce sărutară atât de mult;

«Aceste flori așa iubite «Pe-al voluptății căpătâi, «În fundul gropii sunt menite «Să putrezească mai întâi

«Cât despre suflet, mai trăiește? «E corpul singur pieritor? «Să spunem oare că plutește «De-asupra morți-nvingător?

«Ori cum ar fi o crudă pace «O află-n mine rău și bun: «Cadavrul e un mut ce tace «Durerile ce-l descompun.