Poezie

Rondelul domniței

Ieșind din balta Craiovița, Unde-a fost crai Craiovisin, Văpaie, vezi plutind domnița Mai argintată ca un crin.
Sub lună-i tremură cosița, În suflet poartă ca un chin, Plutind pe balta Craiovița, Unde-a fost crai, Craiovisin.
Își duse viața-ntr-un suspin, Nedându-și nimănui gurița, Dar a rămas mironosița Din veacul cel detot creștin, Plutind pe balta Craiovița.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere