Poezie · 1895
Sub munți
Alexandru Macedonski · 1 min
Ca fire de păianjen din ceruri la pământ
Și-a tors argintul luna în mii și mii de raze.
Lucind printre frunzișuri, pe câmpuri, pe obraze,
Și strălucind pe turnuri cu alb-coperământ.
În zarea viorie s-arata ca năluce
De trupuri uriașe, Carpații cei bătrâni,
Cântându-și vechea doină, vezi Oltul cum se duce
S-auzi lătrând pe dealuri zăvozii de la stâni.
Ciobanul, lângă turmă, culcat cu ochii-n sus,
În somn, spre-o altă lume, purtat a fi se lasă,
Odihna-l înflorește, caci grija nu-l apasă,
Și-n cântecul de frunze și ape doarme dus.
O! Doamne, ce frumoasă priveliște-n tot locul...
Ce pulberi strălucite prin ceruri se întind...
O! Doamne, tu cu stele încinsu-ți-ai mijlocul
Și eu cu biete slove mă-ncerc să te cuprind.