Poezie · 1895

Tutunul

Știu bine că tutunul e plantă veninată Că-n versuri nu se află la locu-i nici de cum Dar pot s-o las afară când e și parfumată Și când îmi stă condeiul pe loc ce nu m-afum? În nori ei albaștri se află cu uitarea Un fel de nouă viață, un fel de cântec lin... Aroma ei bizară îmbată cugetarea... Iar cine nu fumează nu este om deplin.