Poezie

Zi de iarnă

Se-nnorează ceru-albastru, Nici o floare, nici un astru, Căci și cer ca și pământ Pus-au vara în mormânt.

Toate frunzele-adorate Zboară-n vânt amestecate... Corbi și ciori-nnegresc pe sus... Rândunelele s-au dus.

Fulguiește de ninsoare În pustiile ogoare, Urlă crivățu-n copaci... Vai de oamenii săraci.

De la munte pân' la baltă Numai crivăț ce te saltă; Numai cer posomorât Peste câmpul mohorât.

Bătătura e pustie De belșug și veselie, Și de-al verii cântec viu Orice suflet e pustiu.

Sus la stânele din munte Pe zăpadă își fac punte Lupi prădalnici și mișei... Vai de turmele de miei.

Pestetot numai zăpadă, Ce s-adună în grămadă Sau se-mparte-n fel de flori Sub ai vântului fiori.

Prin pădurea troienită Nu e cracă nenflorită, Dar în loc de ghiocei Pretutindeni e polei.

De prin coșuri iese fumul Ce mereu își trage drumul Sub al iernii cer senin... Vai de cei fără cămin.

Prin orașe umblă-n sănii Fel de feluri de jigănii Ce-năuntru nici nu-ncap De samur și de sângeap.

Tot prin falnice locașe Își duc frunțile trufașe, Dar de nas, de nu le-ajungi, Sub mănuși au gheare lungi.

Viscol, crivăț nu-i atinge, Soba-n veci nu li se stinge... Sunt boieri sau boieriți... Vai de oamenii cinstiți.