Poezie · 1886
Ce dor...
Alexandru Vlahuță · 2 min
Ce dor trebui să te cuprindă
De dragostile din povești
Cînd te privești toată-n oglindă
Și vezi cît de frumoasă ești !...
Cînd singură parcă te sperii
De patima ochilor tăi,
Ce ard de farmecul durerii,
În spasmul visului dintîi.
Căci ești în vîrsta cînd fioruri
Te-apuc-așa, ca din senin,
Cînd te frămîntă mii de doruri,
Și nici nu știi de unde-ți vin...
Iată că prinzi să cazi pe gînduri,
Ți se lungesc ochii a drum
Cîte-ți plăceau în alte rînduri
Încep să-ți facă rău acum.
Te simți străină-ntre ai tăi,
Și stai, tînjind, într-un ungher,
Biet suflet fără căpătîi,
Atît de trist și de stingher !
Ți-e greu de lume și de tine;
O jale-adîncă te pătrunde.
Parc-ai iubi, și n-ai pe cine,
Parc-ai pleca, și nu știi unde.
Iar noaptea, cînd te culci în pat,
Ca-n friguri, te cuprind călduri.
Și piept și tîmple ți se bat
De-a gîndurilor dulci torturi.
Cu fața-n sus, în întuneric,
Încremenești ceasuri întregi,
Robită de-un amor himeric,
De-un farmec ce nu-l înțelegi !
Parcă răsar, de mai-nainte,
În inima-ți nevinovată,
Iubiri de-acelea dulci și sfinte
Ce numa-n cărți se mai arată...
Deodată-ți luminează-n gînd,
Așa de viu, că te-nfiori,
Un tînăr trist, frumos și blînd,
Cu ochii mari și visători...
Să fie-o umbră din povești ?...
Căci nicăieri nu l-ai văzut;
Cu toate astea, îl iubești,
Și chipul lui ți-e cunoscut !
Te uiți în ochii lui fierbinți,
Și pare că-nțelegi ce vor,
Ce taine și ce suferinți
Se zbuciumă-n adîncul lor.
Ș-o milă te cuprinde-atunci
De tinerețea ta și-a lui;
Ai vrea la pieptu-i să te-arunci,
Să-i plîngi, iubirea-ți să i-o spui;
Și-nvinsă de dorinți secrete,
De oarba inimii furtună,
Te-ntorci cu fața la părete
Și-ncepi să plîngi ca o nebună...
Ce dulce e acest prinos
Al unui suflet fermecat
De-un vis atît de dureros
Și-atît de fără de păcat !
Ca mîni ți-o răsări în cale
Frumosul tînăr visător,
Podoaba gîndurilor tale
Și-a nempăcatului tău dor,
Ș-aveți să tresăriți deodată,
Cuprinși de-același farmec sfînt;
De-a lui priviri înfiorată,
Pleca-vei ochii în pămînt,
A voastre mîni se vor atinge,
Tremurătoare și fierbinți,
Și pe-amîndoi vă vor încinge
Aceleași tainice dorinți.
El, dornic, are să te soarbă,
Cu ochi adînci și pătimași,
Tu,-nvinsă de-o iubire oarbă,
La sînu-i cald ai să te lași.
Și moale, ca de somn topită,
O vorbă neștiind să-i spui,
Vei sta așa, înmărmurită,
Obrazul tău lipit de-al lui...
................................
De ce nu poți împiedica
Al vremii pas neobosit,
Ca fericirea lui ș-a ta
Să nu mai poat-avea sfîrșit !
Acelaș dor să te străbată,
Ș-acelaș vis să te-nfioare,
În veci, copilă dezmierdată,
Și de dureri neștiutoare!