Poezie · 1886

În pădure

Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric, Și cît îmi pari de sfîntă !... Tu mă uimești, pădure, Cînd pe sub bolți tăcute și pline de-ntuneric Las pașii să mă poarte și gîndul să mă fure... Cum m-adîncește-n visuri lăuntrul tău feeric !

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale, Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară !... Se-ntorc morții din groapă și vremile din cale, Și iar mă simt copilul nebun de-odinioară, Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne. Din vremi renvie basmul, și-mi torn palate iarăși Din aurul luminii ce printre crăngi se cerne... Veniți, crai din poveste, ne-om prinde iar tovarăși, Căci peste-a mele chinuri uitarea se așterne !

Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte Căta-vom Cosinzene, ascunse prin palate, Iar zmeii, pe la poduri, de-or sta cu noi să lupte, I-om birui, și-n alte tărîmuri vom răzbate, Departe de-ale lumii dureri neîntrerupte.

Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă. Revino, cal năprasnic și știutor de gînduri; De dorul ce mă arde aprinde-te și ia-mă, Mai du-mă-n zbor pe unde m-ai dus și-n alte rînduri... Încet... din fund de vremuri un glas iubit mă cheamă...

Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele — Lăsați potop de frunze aicea să mă-ngroape, În farmece de visuri și-n pulbere de stele. Să dorm sub straja voastră, în veci de voi aproape, Copaci bătrîni — amicii copilăriei mele !