Poezie · 1902
Partea cea mai bună...
Alexandru Vlahuță · 1 min
Stând la geam c-o floare-n mână,
Cată-ntrebător spre mine:
„Nu-i așa că-mi șade bine
Și c-ai vrea să-ți fiu stăpână?”
Eu pricep, îmi plec privirea
Cu sfială prefăcută:
„Cuvântarea ta cea mută
Mă învață ce-i iubirea”
Ea la gură-și duce floarea,
Și-nchizând din ochi, suspină:
Doar o clipă de lumină –
S-a plecat Ispititoarea.
Ca un cântec îmi răsună
Din departe amintirea ...
Și atât ne-a fost iubirea.
Poate-i partea cea mai bună.