Poezie

Sonet (Dar nu-nțelegi că e cu neputință)

Dar nu-nțelegi că e cu neputință O clipă să mai gust din cele duse?... Cu farmecul durerilor răpuse, Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință!

Astâmpără-te, dor de vremi apuse, Prilej de nesfârșită suferință!... S-a stâns, cum nici n-ar fi avut ființă, Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!

Uitare, vin cu liniștea ta dulce, Zi gândului că-i ceasul să se culce: E noapte, stânge lampa amintirii;

Lumina-i bate-n criptă de morminte... Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte, C-am zis de mult adio fericirii!