Poezie

Țara de pripas

Un vechi tolbaș de vorbe late, Om norocos din cale-afară, S-a pomenit pe neașteptate Stăpân peste întreaga țară.

Din ea-și făcu o prăvălie, Și ca un negustor de treabă, Pentru ca-n lume să se știe, Prinse-a striga de la tarabă

Poftiți aici! Oricine are Obrazul fără de rușine Ș-o conștiință de vânzare... Poftiți să faceți târg cu mine!

Prostie, lene, lingușire, Eu cumpăr tot. Veniți aici! Și cei mai nărăviți din fire Mi-or fi tovarăși și amici.

Eu dau tot felul de noroace, Căci sunt atoatețiitorul, Măriri, averi... Să vie-ncoace Toți trântorii ce le duc dorul!...

Așa, sunt zece ani de când Pe norocosul negustor Îl auzim mereu strigând, Și mușteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi Nu se văzură-n slujbe mari, Câți oameni fără căpătâi N-ajunseră milionari! Veniți și voi, străini calici,

Și strângeți tot ce-a mai rămas!... . . . . . . . . . . . . . . . Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană țară de pripas!