Poezie

Un sfat

Alexei Mateevici · 1 min
Să fugi de fapta rea, creștine, Ascultă-al Domnului cuvânt, Și făptuiește numai bine Din leagăn până la mormânt.
Atunci c-un zâmbet fericit Vei trece prin această viață, Și chiar și moartea, liniștit, Putea-vei s-o privești în față.
Atunci — plug, seceră și sapă Vor fi ușoare-n mâna ta, Și lângă un ulcior de apă Tu vecinic vesel vei cânta.
Iar când muri-vei, cu mult dor, Străini și neamuri te-or jeli, Și flori din lacrimile lor Pe-al tău mormânt vor răsări.
Decembrie 1910

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere