Poezie

Un vis dorit

Alexei Mateevici · 1 min
Un vis grozav eu am visat Și-acum nu-l pot uita: Că sufletul meu în păcat Și patimi dormita.
Viața repede trecea Și moartea-mi sta în prag Și tot mai scurt mi se făcea Al zilelor șirag.
Și vestitori de-acuma sânt A morții — boli, dureri, Ș-al viitorului mormânt Simțesc eu reci suflări.
Dar păcătos, nepăsător Sărmanul suflet stă Și nici un gând mântuitor Lumină nu-i mai dă.
Ș-așa sfârșitul m-a găsit În dormitare grea, De drumul morții negătit, Robit de viață rea.
Și îngerul meu păzitor De jalea mea plângea, Dar plânsetul lui jelitor L-a suflet n-ajungea...
Din somnul meu am tresărit Cu scârbă-amară eu Și văd: de sufletul robit Departe-i Dumnezeu!
Și către suflet am strigat: Fii treaz și nu dormi, Dormind în patimi și păcat Pe veci vei adormi.
Puține zile ți-au rămas Pentru căința ta, Deci, scoală și fii treaz, Mai mult nu dormita.
Îndreaptă-ți mintea spre Hristos, Dreptate și-adevăr: Căința unui păcătos Îi sărbătoare-n cer.
Iulie 1910

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere