Poezie · 1839

Simpatie la Viena

Andrei Mureșanu · 1 min
Spune-mi, mamă, ce să fie, Ce mă trage-așa cumplit, Cât abea aștept să vie, Ceasul care e menit, Ca să-mi treacă pe-nainte În pas bine regulat Cavalerul cel cuminte De ostași încunjurat.
Ah, mamă, sunt vulnerată D-o săgeată care-n veac Va sta-n inimă vibrată, Și s-o vindec nu am leac. Mă usc, mamă, pe picioare, De mă culc, de stau sau șed, Nicăiri n-aflu răcoare Ceas bun, sau minut nu văd.
Ce te prinde dar mirare, Măiculiță, când mă vezi, Că mă scol de la mâncare Numai ca să mă așez Vizavi cu-a lui ședere Ochii mei în ochii lui, Să-l descriu după plăcere, Când altă scăpare nu-i.
De mă duc la promenadă, Ochii-mi zboară-n sus și-n jos, La surori fac semn să șadă, Și-ntorcându-mă dau dos, Fac pasuri înduplecate Cu scop ca să-l întâlnesc, De-aș merge chiar și-n cetate P-acela care-l doresc.
Bate ora, una, două, Bate, c-încă n-a sosit; Bate două peste nouă Aud marșul, a venit! Să gătim în ceea casă, Azi e marți, azi vine el Pune-ți lucrul tău pe masă, Azi vine cel tinerel.
1839

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere