Poezie
Stigletul și canarul
Antioh Cantemir · 1 min
O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit
Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit;
Dar prin așa mijloace
Nu-nșeli pre dobitoace
Ce nu știu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit.
Cu un stigleț canarul îmblând după mâncare,
Sosi-ntr-un loc, pe care
Sta lațuri coperite cu cânepă de-ajuns
Ș-un om pândea-n ascuns.
Canarul de îndată,
Având ispita-n faptă,
Căci nu de mult scăpase din temnița vărgată.
A zis l-al său tovarăș: noi trebui să fugim
De ast loc unde lesne putem să ne robim;
Acea sămânță bună scop rău în sine are.
Nu este nici un om
Atât de galantom
Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare;
Haideți în altă parte!..
— Așa! îți vine bine să dai poveți deșarte,
Răspunse lui stiglețul. — Cu gușa plină, vrei
Și hrana să mi-o iei!
Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă,
Ciupește două fire, le află prea gustoase;
Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strâns.
Pândașul sosind iute din tufe, l-a și prins,
Și pentru jucărie l-a dat unor băieți.
Din fabulă vedeți:
Că sfaturile bune ne sunt de trebuință
La relele ce-adese ne vin pe neștiință.