Dorul

Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi!

Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n multe lumi străine Cărările-i s-ascund, Dar revărsat în mine Cât este de profund!

Când razele din soare, Cătând iubirea jos, Pe-mbălsămata floare Aruncă voluptos Lumină și căldură, Eu mă gândesc uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit!

Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate ș-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos!

O rază diafană Și undele d-azur De nor și buruiană Lovindu-se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat!

Așa-i și doru-n lume! În negură și spin, Menite să-l sugrume, Rămâne tot senin; Nu simte și n-aude Sarcasmul trivial: Ispitele-i sunt crude Și-i pur ca un cristal!