Poezie · 1901

Amicului meu Gion

Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues!

;Ei, da, Gion!... Academia

este oarbă ca toți orbii...

;Declarămu-ne-mpotrivă-i

și strigăm urbi et orbi,

;Că ctitoriceasca țâfnă

îi dă brânci p-un povârniș,

;Care-o duce drept la baie...

E un fel de va t' fair' fiche,

;Ce se face cu-atât brio,

cu-acel sans-gen', ma parole:

;Cum un Kubelik ar face-o

pizzicând coarda de sol,

;Cum pe piano mica Cionca,

acest genial copil,

;Cu drăguțele-i mânuțe,

ar obține-un triplu tril...

;Dar, pe sfânta pomenire-a

reposatului blajin!

;Pe-a lui clasică-adiată

de blagocestiv creștin!

;— Înțelege fiecine

cum e Take-Anastasiu

;Ot Tecuciu! — nimeni nu vede

cum-că niente non va piu!

;Cum ritos s-ar zice-n limba

lui Alighieri Dante?

;Încetați nebunul scherzo!

treceți într-un demn andante,

;Sau lasciam' ogni speranza

tocm-acuma-n toiul verii,

;Cum s-ar zice-n bella lingua

a lui Dante-Alighieri!

;Ctitoricește mendre

pot în fine să dea greș,

;Ctitorul chiar dacă-i omul

a-și ciopli de tout bois fleche

;Sau ca Bosco, de celebră,

europeană amintire,

;S-aibă mii de buzunare

și -pe plac -c-un sul subțire —

;Să-ți slujească la comandă

— scamatoricesc tertip —

;Peste Milcov cum s-ar spune,

din același singur șip —

;Orice fină băutură:

bere, vin, rachiu sau bragă...

;Dar, per Bacco! spune-mi oare

unde suntem, frate dragă?

;Ce comedie-i aceasta?

Bine! știu o-academie

;E sufficietemante

rimă la scamatorie

;Și-așa dar și prin urmare,

pe Minerva și Apollo!

;Ctitorul Mitiță Bosco-l

vom numi de-acuma-ncolo,

;Și turbați aplauda-vom

trucurile-i fel de fel:

;Bravo! secretar perpetuu,

eternel! sempiternel!

;Și promit c-o să petrecem

bine... A, dar sapristi:

;Domnii mei, nu cumva oare

v-ați jurat a mă prosti?

;Auzi hal de ctitorie?

— ctitorie-boscărie,

;Alandala coconara!

halima, nu istorie!

;Bietul Dună răposatul,

mare-al vremii caraghios,

;Dac-ar mai trăi, Mitiță

Bosco l-ar lăsa pe jos!

;Auzi, xenamoraseală!

Auzi lume! mais pour s.r,

;Nu mai e ramolisire

— c'est du cr.tinisme pur!

;A! dar imortalii noștri

sunt copilăriți cu totul!

;De s-o apuca Mitiță

să le cânte cu fagotul,

;Mâni, le vine fantezia

să pornească chi lo sa?

;O chindie, un macabru

terza-perza hopsasa!

;A! mi-ar trebui-nțeposul

stylum al lui Juvenal,

;Nu penița mea cea boantă

și condeiul meu banal,

;Sau măcar, dacă n-am stylum,

de-aș fi-avut măcar noroc

;Să posed și eu ca Lica

Brândușel ac de cojoc,

;Și să mursic și să ustur

imortalele mumii,

;Ce cu schepsis și cu tropos

papă sutele de mii,

;Pe când pentr-un biet teatru

— ierte-l Domnul pe-Aristia

;Fondatorul! sau mai bine,

nouă, ierte-ne prostia! —

;Pe când, zic, pentru teatru,

prăpădit ca vai de el,

;Cum am spune vechi-grecește:

hlemande marel to del

;Nu putu găsi ministrul

supereminent Haret,

;Nici măcar lescaie frântă

în mirificu-i buget,

;Ș-asta, când? când, Melpomeno?

când, o Thalie română?

;În momentul când Teatrul

se găsește-n fine-n vână,

;Și când soarta, dup-atâtea

tribulații în zadar,

;După un ursuz, se-ndură

să-i trimită un veinard,

;Pe amicul meu Sihleanu,

pe veselnicul Potan

;Noul gheneral dirŹctor...

Ma parol' c'est .patant!

;A! dar nu sunt prepuelnic,

nici hapsan mațepestrițe!

;Hipersensibilitatea

ramolitei jupânițe

;Ce se cheamă-Academia,

n-ași voi s-o iritez

;Cercetez fără de-a crede

și crez făr-să cercetez...

;Mai la urmă: „frunzuliță

lobodă...” ce-mi pasă mie

;De teatru-comedie,

boscărie-academie?

;Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii?

un gag. ca Galilei,

;Să caz jertfă la prigoană

ad majorem gloriam Dei

;Ca să strig e pur și muove!?

Nu că nu pot je n'veux pas!

;Am copii, nevastă, soacră,

sluji și griji Kai ta lip.;

;Sunt micuț și slab, n-am slujbe!

struggle for life, amicul meu!

;Numărul stultorum nu voi

să-l mai augmentez și eu;

;Să pornesc campanii stranii

cu armure rococo,

;Stranii pe cât de bizare

— deci rămân tot statu-quo:

;Nu sunt eu nebun, în versuri

lungi de șaisprece silabe

;Să contrariez acuma

pasiunea unei babe;

;Că-l iubește pe Mitiță

Academia bătrână,

;Lasă să-l iubească, dac-a

apucat-o el la mână!

;Astfel dar, să nu te superi

că grăbesc a încheia;

;E și vreme; vorba lungă

prea mult spațiu văd că-mi ia...

;Și-apoi, mi-a fugit și Muza

— perfida și insipida —

;Scuză-mi, Gion, acest pripelnic

indigest olla podrida!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere