Poezie

Baladă

Sub fosforescența sumbră A unui vechi candelabru, Iată un schelet, o umbră, Este bardul cel macabru.

Ceasul bate miez de noapte, Și din negre galerii Se arată-n triste șoapte Ai macabrului copii,

Și s-aude ca de clopot Un glas surd și subteran Resunând funebru-n ropot: Leg an d-an, leg an van d-an!

Iar la jalnicul lor cântec, Glas adânc, lugubre lire, Din nou naște ca din pântec Și începe să se-nspire.

Harfa lui macabră-nstrună Și toți morții se deșteaptă, Iar băieții împreună Stau uimiți, de-i vis ori faptă.

O sublimă-mprovizare Cu accent suprauman: „Unde-i vremea noastră oare? Leg an d-an, leg an van d-an!

Am ajuns acum eu, bardul Simbolist al omenirii, Să mă uite bulevardul În caverna părăsirii!

Cincinate! Cincinate! Și tu, Mirceo! Dus ni-i vacul! Unde flori au fost rimate Răsărit-a azi spanacul!

Căci învins-aBalamucul – Fiica Romei e nebună! – Și Maimuța și Ciubucul Și-au dat mâna împreună!

Dar veni-va timpul Gropii mele să se-nchine: Țara va deshide-Olimpul Ca să intru eu cu mine!!”