Bietul Ion

A tot răbdat Ion, răbdat, Până când foc s-a supărat, — Că prea-și bătea joc toți de el, Ba că-i nerod, ba că mișel, Și câte alte, fel de fel! — A scos un par din gard, și — feri! De-or hi mojici, de-or hi boieri; Că a pornit ca un netot, Și dă-i la cap și strică tot! O zi întreagă a sbierat Și val-vârtej a alergat Pe toți în spaime i-a băgat... Când tocmai seara-ntr-un târziu, Hop! Iată dete de zapciu, Și aoleu! Și vai! Și chiu! Că ți l-a-ntins zapciul jos, L-a legănat foarte frumos Și-l adormi întors pe dos... S-a scărpinat a doua zi Bietul Ion când se trezi Se duse drept acasă — și,

De necazul satului, Rupse furca patului.