Poezie · 1902
Ploaie de primăvară
Ion Luca Caragiale · 1 min
I. Pastel optimist
Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: „Să dea Domnul să dea!”
Și de te culci pe prispă-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea...
E cald, și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura-i toată un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarnă grea,
Se pup' brabeți cu gălăgie,
Și iată și o rândunea...
Și-o barză calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează,
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi.
În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o desgrop;
De ploaie tot se-nveselește
Pe orice frunză e un strop.
Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și pasări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori.
II. Pastel pesimist
Tot plouă! A! ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea!
Se-ntinde ceața grea pe-afară
Pe cerul sumbru nici o stea.
E frig... și apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăștinoasă
Și codrul doarme întristat.
Sunt triști și corbii-n deal la vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.
O barză, cu pas de măsură,
Sosește ca explorator...
Și plouă... plouă...-n bătătură,
Pustiu... Departe pleacă-n zbor.
Tot plouă, plouă, inundează...
Mai vin și ape din zăpezi,
Umflate apele spumează,
Torente curg din codri verzi.
În țarini grâul putrezește,
Sub piatră-n deal vii se îngrop;
De ploi plugarul sărăcește,
Mălai, făină, nu e strop.
Și soarele o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus și fără zori.