Pohod la șosea

De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească.

Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar;

Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin.

Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit Că a și sosit!

La zi-ntâi de Mai A pornit alai, Gloată peste gloată Merge lumea toată, Claie pe grămadă, Pe muscali să vadă.

Astăzi, știu că are Tramvaiul cătare. Dinjos de Teatru Urcă și coboară, De par-că-i la moară, Câte trei și patru Ba și cinci vagoane Pline de cocoane, Umflate, gătite Și sulemenite. Iar pe tramvai sus Grămadă s-au pus Sumă de monșeri Amploiți, becheri, Tot galant gătiți, După cum îi știți.

Mahalale-ntregi — Zdraveni și betegi — Tineri și bătrâni, Calfe și stăpâni Cu-ai lor ucenici, Cu toți mari și mici; Slujnici, jupânese Și negustorese; Apoi mărginașii Și meseriașii, Târgoveți mulțime Și mitocănime — Toți din Capitală, Dau cu socoteală — Cu-ale lor femei Încet după ei, Au pornit cu toți — Să-i numeri nu poți — Cu prăsila lor: Toți să vadă vor Oștile rusești Lângă București.

Sub cer călduros Merg încet pe jos, De zăduf și soare Sunt plini de sudoare. Cam pe la nămiez Or s-ajungă, crez. Toți din mahalale Duc în mâini basmale Cu fel de mâncări, Și pe urma lor, Urma tuturor, Pe două cărări Vine-un popă beat, Frânt și asudat De mult ce-a umblat Și pe gât a dat...

Iar pe urma lui, Un copil mucos — Nu se știe-al cui — Tare obosit De-ai lui rătăcit, Plânge obidos, Și pe nas, pe bot, E mânjit de tot.

Toți cu toții dară, La șosea afară, S-au dus să privească Oastea muscălească. Căței și purcei Merseră și ei, După cum scris este La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie, Singură, pustie, O babă rămase, Care de ani șase Ologită sta În chilia sa. Numai ea rămasă Singură acasă Și în mahala Biata se văita Și se tânguia: — „Oameni buni! (striga) Mi-aduceți și mie Pomană să fie! Măcar un cazac... Nu de altceva Ci numai de leac!”