Poezie
Sub vișinul înflorit
Carol Scrob · 1 min
O adoram de-o vreme-ntreagă,
Și ochii ei fermecători
Făceau să-mi fie atât de dragă!!
Zărind-o, mă treceau fiori!
Păstram amorul în tăcere,
Și cât eram de fericit!
Iar într-o zi de mai, frumoasă,
I-am scris, și-apoi ne-am întâlnit...
Am stat în luncă în tăcere,
Culcat sub vișinu-nflorit;
Și, tot privind în ochii-i negrii,
Pe brațu-i alb am adormit...
Iar când mă desteptai, spre seară,
În păru-i negru, mătăsos
Ninsese florile de vișin..
Și cât îi stătea de frumos!
Păstram amorul în tăcere,
Și cât eram de fericit !
Dar într-o zi de august, tristă,
Am plâns, și-apoi ne-am despărțit.